Pediatric Behavior Rating Scale (PBRS) este un instrument utilizat în identificarea simptomelor asociate cu tulburarea bipolară cu debut precoce.
Chestionarul adresat părintelui și cadrului didactic cuprinde întrebări despre comportamente care, conform celor mai recente cercetări,se asociază debutului tulburării bipolare: atacuri de furie, iritabilitate, agresiune și agresivitate și alte simptome asociate.
În plus, chestionarul poate ajuta clinicianul să diferențieze între ADHD și tulburarea bipolară în contextul în care multe simptome sunt comune celor două tulburări.
Sunt investigate următoarele: comportamente atipice asociate frecvent cu tulburări psihotice (de exemplu, credințe bizare,halucinații, iluzii, autovătămare, temeri excesive), iritabilitate (iritabilitate persistentă și cronică precum dereglare emoțională, izbucniri comportamentale/emoționale, exigență), grandiozitate (simț crescut de sine, neasumarea responsabilității pentru acțiuni, exagerare, furtul), hiperactivitate/impulsivitate (dificultăți de a sta nemișcat, acționează fără să se gândească la consecințe, mereu în mișcare), agresivitate (agresivitate orientat spre alte persoane, animale și/sau obiecte, neatenție (dificultate de concentrare,dificultate în menținerea atenției), modificări ale dispoziției (tulburări de dispoziție, idee suicidară, distorsiuni cognitive) și Abilitatea de a interacționa cu semenii (capacitatea de a face prieteni, de a relaționa cu ceilalți, se angajează în interacțiuni sociale).
Marana Matei este psihoterapeut și psiholog clinician și supervizor în psihologie clinică. A absolvit psihologia la University College London și mastere la Universitatea București și s-a specializat în calitate de coordonator nevoi educaționale speciale la Middlesex University London. Pe lângă vasta experiență de lucru cu copii și adolescenți în practica privată, a lucrat în sistemul educațional atât ca profesor, psiholog școlar și coordonator de proiecte. Mai multe detalii.