Discalculia este o tulburare de dezvoltare a abilităților de calcul matematic. Aceasta face parte din tulburările de învățare (TSI) alături de dislexie și disgrafie și tulburările se asociază frecvent.
Caracteristica principală a discalculiei este o afectare a capacității matematice. Abilitățile numerice și de raționament matematic sunt semnificativ scăzute față de ceea ce este așteptat conform vârstei cronologice și educației primite așa cum este stabilit prin teste standardizate. În plus acest lucru interferează semnificativ cu performanța școlară și activitățile de zi cu zi care se bazează pe aptitudini matematice.
În această tulburare sunt afectate următoarele mecanisme: dificultate în a înțelege operații sau concepte matematice, dificultăți de a recunoaște și citi numere, semnele aritmetice, copierea greșită a cifrelor și semnelor operaționale (spre exemplu plus, minus), învățarea tablei înmulțirii, urmărirea pașilor în calculele matematice.
Copilul are o capacitate scăzută de a efectua operații matematice rapid și eficient. Deoarece are dificultăți în memoria de lucru și în a accesa abilități matematice de bază în mod automat, copilul analizeze fiecare operație matematică pas cu pas și va parcurge cu dificultate problemele matematice.
În cadrul acestei evaluări, aplicăm următoarele teste:
Fiecare test este ca o piesă dintr-un puzzle complex. Pentru a trage concluzii corecte (valide) despre copil datele unei test trebuie puse împreună cu alte piese de puzzle precum: informațiile din interviu, descrierea clinică a tulburărilor (semne și simptome conform cu DSM), cu rezultatele altor probe psihologice cât și date culese din multiple surse.
Marana Matei este psihoterapeut și psiholog clinician și supervizor în psihologie clinică. A absolvit psihologia la University College London și mastere la Universitatea București și s-a specializat în calitate de coordonator nevoi educaționale speciale la Middlesex University London. Pe lângă vasta experiență de lucru cu copii și adolescenți în practica privată, a lucrat în sistemul educațional atât ca profesor, psiholog școlar și coordonator de proiecte. Mai multe detalii.